Calea Lugojului nr. 54, Timisoara , Telefon: 0256.300.000
« Inapoi | Foto Galerie | Prospect produse | Date pentru contact
Moartea sau purificarea presei?

Ioan Birta
Daca vom da crezare statisticii,in anul 2009 in jur de 45 de cotidiene si-au dat obstescul sfarsit,ucise fie prin violenta (strangulare politica) fie inecate in datorii. Unele dintre ziarele nationale au murit ... de moarte buna,adica prin infometare.
N-au mai primit nici un os de ros de la guvernantii care au ratat alegerile. Genocidul presei continua si in zilele noastre,numai in primele 3 saptamani neincheiate ale acestui an,alte trei cotidiene centrale s-au dus pe apa sambetei, despre ziarele locale sa nici nu amintim.

Am putea lua in calcul si un proces normal,de triere,de separare a vinului de drojdie,a graului de neghina.Pentru ca nu doar Romania are mai multi senatori decat SUA,iata ca si Resita are un numar mai mare de banci decat Muenchen, spre ex...

Si,daca vorbim de Resita,orasul nostru a fost si el vaduvit de cateva cotidiene, unul avand titlul gresit articulat,cel de-al doilea «cotidian» ale carui ore supradimensionale mai atarna si acuma intr-un varf de bloc,cotidianul aparand o perioada de timp,5 zile pe saptamana.Cand aceste doua ziare au murit (D-zeu sa le ierte,desi unii zic dracul sa le ia!) urbea a intrat in normalitate.S-a inchis gura spurcata a «nefirestilor»,care si-au adus pana si membrii infantili ai familiei in breasla 'cainilor de paza' a democratiei de pe malurile Barzavei,scuipand doar venin si ura in jurul lor.

Multe din ziarele defuncte au inceput prin a latra,mai apoi au incercat sa muste si,in final,obosite,bolnave si mai ales neluate in seama au inceput sa se gudure slugarnic.La Resita,unii dintre pseudo jurnalistii locali au fost pe punctul de a face infarct cand Flamura,Timpul si mai apoi Jurnalul a fost dat pe mana tinerilor.Ba mai mult - ce tupeu,dom'le - cand ziarul a ajuns sa fie condus de femei,al caror loc era,evident,la cratita sau la coada vacii,bineinteles numai dupa ce 'barbatii intru barbati' si-au satisfacut 'pohtele ce-au pohtit',lasand in seama muierilor cresterea si ingrijirea copiilor.

Stim ca nu orice gaza face miere!Dar ca un grup de oameni maturi,ce nu-si mai incapeau in piele,autoconsiderandu-se,in infatuarea lor,masculi de clasa,un fel de 'batman'-i (pana acuma n-am auzit de existenta vreunei 'batmanite' - deci tot barbatii raman sa salveze lumea),ca acesti fortosi deci sa demisioneze in grup, doar pentru ca patronatul a hotarat sa puna in fruntea ziarului o femeie,iar dupa pensionarea ei,tot o femeie - apoi asta chiar ca-i prea de tot!
Un singur lucru au uitat acesti barbati ai Sub-carpatilor zonei noastre : ca ei au fost adusi pe lume tot de ... o femeie.

Privind din contextul celor de sus,nu s-a intamplat nimic nou sub soare. Asteptam acum ca si bancile comerciale sa se mai rareasca,iar ziarele performante sa-si duca veacul mai departe.Noi,pacatosii,ii multumim lui D-zeu ca ne rabda pe acest pamant.
Incheind aceste meditatii la gura sobei,va invit sa vizitati si site-ul nostru despre energii regenerabile si gratuite la www.seminee.info

Muntele Semenic, la 20 ianuarie 2010
 
Copyright © seminee.info 2008 - 2016